Accident produs pe fondul acvaplanării, pe şoseaua de centură FOTO

0
1808

Un accident grav a avut loc pe şoseaua de centură, lîngă localitatea Uricani. Şoferul unui TIR care circula cu viteză dinspre Valea Ursului, aproape de intrarea în Uricani, a fost surprins de faptul că bena autovehicolului pe care îl conducea a derapat, pe fondul ploii torenţiale, şi ar fi frânat puternic. Efectul a fost că a pierdut controlul TIR-ului şi ar fi pătruns pe contrasens.

Un autoturism Logan în care se aflau două persoane, un bărbat şi o femeie, s-a izbit de camion apoi a ricoşat între copaci. Femeia a scăpat teafără, însă bărbatul a trebuit să fie scos din maşină cu ajutorul pompierilor de la Descarcerare. Acesta a ajuns la spital cu fracturi multiple, însă era conştient atunci când a fost scos din autoturismul avariat.

Poliţiştii suspectează că accidentul s-a produs pe fondul vitezei şi a carosabilului ud, cu alte cuvinte, acvaplanare. În acest caz au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Autoturismul Logan a fost avariat frontal, în proporţie de 40% iar şoferul camionului a scăpat teafăr. Acesta din urmă a fost testat de către politişti cu alcooltestul şi nu consumase alcool.

Acvaplanare înseamnă derapajul unui autovehicul care se deplasează cu viteză mare, provocat de existenţa unei pelicule de apă formată între şosea şi pneuri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.