Micşoraţi viteza, au venit ploile! Cum arată un BMW lovit în spate de un Logan (FOTO)

0
5852

În accidentul care a avut loc la ora 15 în curbele din zona Trei Iazuri, o tânără în vârstă de 30 de ani şi-a pierdut viaţa iar un bărbat se află în spital, în stare gravă. Tânăra se afla la volanul unui autoturism BMW care circula cu viteză dinspre Roman către Târgu Frumos iar bărbatul conducea un autoturism Logan, în sens invers.

Poliţiştii au precizat că, din declaraţiile martorilor, BMW -ul ar fi intrat cu viteză prea mare într-o curbă la dreapta iar pe fondul şoselei ude, s-ar fi rotit şi apoi a intrat pe contrasens.

Şoferul Logan-ului nu ar mai fi apucat să frâneze s-a izbit frontal de partea din spate a autoturismului BMW. Acesta a fost transportat la spital în şoc hemoragic, fractură de bazin şi politraumatisme.

Tânăra care se afla la volanul autoturismului BMW nu purta centură în momentul impactului şi a fost lovită grav la cap, fiind aruncată în interiorul autoturismului de şocul impactului.

Experţii urmează să stabilească viteza la care s-a produs impactul între cele două autoturisme.

Imediat după producerea accidentului, poliţiştii ieşeni au emis un comunicat de presă în care atrag atenţia şoferilor referitor la necesitatea adaptării vitezei la carosabilul umed, date fiind precipitaţiile anunţate în aceste zile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.