Acţiune pe alcool realizată de Biroul Rutier şi voluntarii Worldstreet, vineri seară (FOTO)

1
147

Asociația pentru Protecția Rutieră „Worldstret” şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi continuă seria acţiunilor de control pe drumurile din Iaşi pentru depistarea şoferilor băuţi, în cadrul campaniei derulate în parteneriat „Have fun! Don’t Drink and Drive”.

Vineri seară, între orele 22 şi 01.00, voluntarii Asociaţiei Worldstreet şi Biroul Rutier Iaşi au organizat o acţiune în municipiul Iaşi în care poliţiştii au testat cu aparatul Drager conducători auto, iar după această procedură, cei de la volan au primit câte un flyer cu recomandări împotriva alcoolului la volan din partea voluntarilor Worldstreet.

Din fericire, poliţiştii nu au depistat niciun şofer sub influenţa alcoolului însă au sancţionat o tânără şoferiţă care circula cu inspecţia tehnică expirată.

Voluntarii Worldstreet au împărţit aproximativ 50 de flyere iar acţiunea va continua şi zilele următoare.

Vă dorim drum bun şi să conduceţi cu prudenţă, fără evenimente

CITIŢI ŞI:

29 de permise ridicate pentru alcool, vineri noapte, în Iași. Peste 800 de șoferi sancționați FOTO

Asociația Worldstreet și Poliția Iași au început campania rutieră ”Don t Drink & Drive!”

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here