29 de permise ridicate pentru alcool, vineri noapte, în Iași. Peste 800 de șoferi sancționați FOTO

0
13252

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma acțiunii de amploare a poliției rutiere pe străzile din Iași pentru depistarea șoferilor care conduc beți, au fost ridicate 32 de permise, dintre care 29 au fost pentru alcool. O persoană a refuzat să sufle în etilotest iar alți 8 șoferi au lăsat mașinile în stradă pentru că le-au fost luate plăcuțele de înmatriculare. Ei circulau fără asigurarea obligatorie. De exemplu, sâmbătă dimineață la ora 5, pe pasajul Nicolina au fost lăsate două mașini fără plăcuțe iar pe cel din Alexandru, trei mașini. De asemenea, au fost depistați doi ieșeni care conduceau autoturisme fără să fi avut permis.

În total, noaptea trecută, polițiștii de la Serviciul Rutier, Biroul Rutier, Serviciul de Investigații Criminale și Poliția de Frontieră au dat 863 de sancțiuni, iar valoarea amenzilor a fost de 71.700 lei.

Polițiștii au mai ridicat 23 de certificate de înmatriculare pentru defecțiuni la autovehicule, în principal la sistemul de lumini.

În total, la acțiune au participat 82 de polițiști care au acționat la ieșirile din oraș, de exemplu CUG, Metro, Bucium, Valea Ursului, Copou, Holboca, apoi au închis pasajele Nicolina și Alexandru.

La această acțiune au participat și 15 voluntari de la Asociația pentru Protecția Rutieră Worldstreet și Serviciul Voluntar de Ambulantă Iași. Aceștia au distribuit peste 500 de flyere și odorizante auto cu mesaje de sensibilizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.