Un accident grav a avut loc, vineri seară, pe Sărărie. Șoferul unui autoturism Peugeot, condus de către un tânăr în vârstă de aproximativ 25 de ani, a lovit un pieton, care se angajase în traversarea străzii, pe trecere. Autoturismul se deplasa dinspre Târgu Cucu, către Târgușor.
Din declarația tânărului șofer, el nu a putut observa pietonul, o femeie, din cauza unui autoturism staționat parțial pe trotuar. Acesta a mai spus că femeia i-a sărit în față și a încercat să o evite însă nu a mai avut timp de reacție. Polițiștii sosiți la fața locului au măsurat urmele de frânare, care se întindeau pe o lungime de 12 metri. De asemenea în urma coliziunii puternice dintre corpul pietonului și vehicul, parbrizul acestuia a fost distrus în totalitate.
Agenții au mai făcut măsurători și au testat alcoolscopic șoferul cât și victima, iar rezultatele au fost negative. Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la spital iar politiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.