“Greii” 4×4 şi-au arătat muşchii pe teren accidentat, la Păun. Cupa Adventure 4×4 Iași FOTO

0
4866

Casa Auto Iași a oferit clienților și pasionaților Land Rover un eveniment unic. Timp de două zile, Caravana europeană Above & Beyond Tour a ajuns la Iași, cu echipamente speciale de testare și cu instructori acreditați Jaguar Land Rover.

Întregul eveniment este croit în jurul capabilităților remarcabile ale mărcii în condiții de teren accidentat, iar în contextul asocierii excepționale cu evenimentul ‘Cupa Adventure 4×4 Iași’, participanții au avut parte parte de un spectacol impresionant de off road. În plus, sâmbătă, 4 noiembrie, Land Rover Iași a dat startul probei superspeciale, pe traseul amenajat în sat Păun, Comuna Bârnova.

Pe parcursul celor două zile, vedeta îndrăgostită de adrenalină, – Roxana Ciuhulescu s-a alăturat evenimentului, fiind recunoscută pentru pasiunea și experiența în automobilism și off road.

Caravana Land Rover Above & Beyond continuă povestea spiritului neîmblânzit ce caracterizează marca britanică și întemeietorii ei. Promisiunea de a ajunge oriunde la volanul unui Land Rover și de a face față oricăror provocări, se confirmă în zilele noastre prin tehnologiile avansate și capabilitățile unice ale modelelor Land Rover. Fiecare model este desenat și stilizat în cele mai mici detalii, proiectat pentru performanță și testat în condiții extreme, pentru a garanta drumuri fără limite, în condiții de condus agreabile.

Posesorii și fanii Land Rover au avut oportunitatea de a testa limitele acestor mașini impresionante într-un eveniment unic, în condițiile spectaculoase oferite de echipamentele speciale care au fost aduse în exclusivitate la Iași, alături de instructorii acreditați Jaguar Land Rover. Participanții şi-au putut testa calitățile de șoferi pe teren accidentat și au câștigat o mai bună înțelegere a manevrării vehiculului, gestionării obstacolelor și abordării diferitelor condiții de drum.

Modelele disponibile pentru testare au fost: Noul Discovery, Discovery Sport, Range Rover Evoque, Range Rover Velar, Range Rover Sport.

În plus, brandul Jaguar s-a alăturat evenimentului cu trei modele: Jaguar XE, F-PACE și Jaguar XF, cu o selecție de opțiuni speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.