Accidentele din ultima perioadă în care au fost implicaţi şoferi băuţi i-a obligat pe poliţiştii rutieri să iasă în număr mare pe străzi. Aşadar, chiar dacă se apropie ultima zi a anului, Serviciul Rutier Iaşi a anunţat controale ample pe drumurile naţionale şi judeţene în următoarele zile.
Patrulele vor fi echipate cu etiloteste acestea urmând a fi folosite în toate cazurile în care șoferii vor fi trași pe dreapta. ”Polițiștii de la Serviciul Rutier Iași vor acționa cu aparatele radar pe principalele drumuri care duc spre stațiunile montane. Vom avea o prezență activă pe drumurile principale pentru a preveni accidentele rutiere și vom folosi etilotestele din dotare”, ne-a precizat comisarul Mihai Șoric, șeful Serviciului Rutier Iași.
Asociația Worldstreet vă mai atrage atenția să conduceți prudent, pe toate drumurile pe care vă aflați, din cauza mâzgii depusă pe asfalt. În ultima perioadă, datorită nisipului cu care s-a acționat pe drumurile naționale, șoseaua este acoperită cu o peliculă de mâzgă, alunecoasă.
În acest sens, vă rugă să circulați cu atenție sporită pe drumurile Iași – Popricani, Iași – Răducăneni, Iași – Holboca. Acestea sunt recunoscute ca fiind alunecoase atunci când sunt acoperite cu mâzgă.
Vă dorim drum bun, fără evenimente rutiere, și să vă întoarceți cu bine la cei care vă iubesc!
În urmă cu câteva zile, datorită asfaltului acoperit cu un strat de mâzgă, șoferul unui autoturism care a încercat o depășire în timp ce urca panta de la Tomești, către primărie, spre Osoi, a călcat puternic frâna și a derapat. Autoturismul său a ajuns în fața unui alt autoturism care l-a lovit în lateral. Pasagerul din dreapta șoferului a fost rănit grav.
FOTO de la accidentul din Tomești.