Doi tineri de 19 ani şi un altul de 17 au ajuns dimineata la spital după ce s-au întrecut cu maşinile, pe Aleea Sadoveanu, spre Breazu. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 8, atunci când unul dintre tineri, student la Institutul Teologic Ortodox a împrumutat o maşină unui coleg care avea permis de conducere de numai trei luni, pentru a face o probă cu autoturismul.
Soferul cu permisul dobandit recent s-a urcat într-un Renault iar celălalt, care i-a imprumutat masina, într-un Opel. După ce au parcurs aproximativ doi kilometri, şoferul autoturismului Renault a decis să îşi depăşească colegul care se afla la volanul masinii Opel. După efectuarea depăşirii, şoferul nu a mai putut încetini autoturismul şi a intrat în curbă cu viteză, a lovit bordura de pe sensul opus al drumului şi apoi a izbit frontal un autocar care circula către Iaşi. În mijlocul de transport se aflau 42 de calatori, care au scăpat teferi. După coliziune, autobuzul a patruns pe contrasens, a sarit trotuarul şi a lovit o conductă cu gaz.
De asemenea, autoturismul Renault a patruns pe trotuar şi s-a înfipt într-un gard viu. Soferul din aceasta masina şi pasagerul din dreapta, de 17 ani, au fost scoşi din interior de către pompierii de la ISU. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.