Zeci de amatori de motocross au participat în acest sfârşit de săptămână la inaugurarea “enduranch”, locul din Iaşi unde este promovat un nou concept de petrecere a timpului liber.
Aici este singurul parc off-road din Moldova care are și circuit de motocross. Acesta a fost realizat în urma colaborării cu frații Adrian și Julian Răduță. Adi Răduță (“Adi 21”) este multiplu campion național și european în cadrul acestei ramuri a motociclismului. Sportivul este și manager general al complexului TCS Racing Park (Ciolpani) dar și antrenor în cadrul R.A.M.S. MX School – școală de pilotaj off-road pentru adulți și copii.
Circuitul de motocross marca enduranch are o suprafață „hard-pack”, o lungime de 1.300 de metri, viraje și sărituri diverse – step-down, step-up, duble și valuri. Timpul de test pentru parcurgerea completă a traseului este de 1’38’’ “În Moldova nu exista un astfel de circuit, mă bucur că s-a gândit cineva la asta și mă bucur că am fost noi – fratele meu și cu mine – cei care am realizat acest circuit, la Iași. Astfel, poate vom întâlni mai mulți sportivi de aici în competițiile naționale și europene și de ce nu, viitori campioni” a declarat Adrian RĂDUȚĂ
Traseele de enduro și hard-enduro sunt amenajate cu sprijinul lui Orestte, coordonatorul clubului ieșean de motociclism X-Enduro. La a VIII-a ediție a Festivalului X-enduro (4-5 noiembrie 2017) s-au înscris în jur de 50 de sportivi din Timișoara, Ploiești, Piatra Neamț, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Iași dar și din Republica Moldova. Printre aceștia se regăsesc și Sorin AGAPE, Vice-campion la Campionatul European Central MACEC de Enduro sau Mihail COCIU, multiplu campion de motocross în campionatele României, Republicii Moldova și Ucrainei.
“Ne bucurăm că anul acesta Festivalul organizat ca de obicei în primul weekend din noiembrie trece pe la enduranch. Acest loc este o noutate pentru Iași și sper într-o colaborare de lungă durată între noi pentru că motociclismul enduro este un sport frumos care merită promovat” a declarat Orestte, coordonatorul clubului ieșean de motociclism X-Enduro Adresa parcului este Strada Ana Ipătescu nr.8, Sat Pietrărie, Comuna Bârnova, Județul Iași. Cu ocazia inaugurării intrarea este liberă, detalii organizatorice regăsindu-se pe pagina dedicată https://www.facebook.com/events/1503171149802423/